Sunt geamăn cu mine însumi,
mercur și argint:
aparențe înșelătoare.
Sunt viu sau reînviat?
Fiecare pas imi este ca o silabă de rugăciune
pe un drum necunoscut.
Întâlnire cu surpriza. Este tocmai ea.
Salut Fericirea cu gesturi nobile
și ea-mi zâmbește,
traversând fudulă pe celălalt trotuar;
al speranței.
Este o zi în care îmi risipesc privirea
studiind vitrinele unor fețe oarecare.
Câți au luat din potul meu?
Îmi ghicesc singur gândurile
care s-au ascuns parsiv în amintiri.
Pe unele am ciudă,
dar le las să se hrănescă din mine;
coexistăm în aceeași mansardă a eului.
Sunt prea bogat în variate neliniști,
pot face chiar un talcioc, dar nu acum.
Fericirea mă intersectează din nou
și mă prezintă unui alter ego mai sărac de păcate.
Conversăm despre surghiunul interior,
dar evident n-o interesează.
Ne despărțim și-mi permite să-i mângâi privirea.
Nu ne spunem adio, deci ...