venele care mi se văd la încheietura mâinii drepte
sunt elemente decorative pe acest trup
degetele care fugăresc prin iarbă o furnică sunt niște soldați
care nu au primit niciodată soldă
în general organele interne nu se revoltă, nu miros florile din glastră
stau prin mine ca niște paznici de noapte care-și mănâncă salamul cu pâine
de fapt străin sunt de toate oasele, de toată pielea, de cei doi ochi, de unghii
și cam de tot ce trag după mine în fiecare zi
e atâta liniște aici în roaba asta aburindă plină de carne și sânge
încât și dumnezeu își pipăie coastele prin stofa
pe care i-am făcut-o cadou de ziua lui
oare alberto ăsta?...
neah, imposibil!

mă așez mai într-o parte, la dreapta lui
și îi spun ca unui vechi prieten de liceu
da’ bine, doamne, de ce nu mi-ai spus și mie că toate trupurile
se îndoiesc de atâta viață ca niște cuiere?
eu vroiam ceva mai elegant...