Motto: „Dacă-ntre voi i se pare cuiva că-i înțelept
în veacul acesta, să se facă nebun ca să devină înțelept.”
(1 Corinteni 3: 18–19.)


Cu pieptul gol și haina-n vânt
Și-un băț ce scormonea-n pamânt
Cu ochii tristi și glasul stins
De lume, el era învins.

Și-așa tăcut și ostenit
Părea un om îmbătrânit
Ce încerca să-și facă rost
Din amăgirea ce a fost

Un căine, s-a oprit în loc
Și mârâind, lătrând cu foc
Să-l muște parcă n-ar fi vrut
Și-apoi, pe loc a dispărut

Ridică bățu-n urma lui
Și strigă tare câinelui
« Sunt încă viu! tu, nu mă vezi ?
Probabil, ai fi vrut dovezi...»

Un om, văzând-ul revoltat
Și-atât de tare afectat
A zis ca e periculos
Și-a tras de haină nemilos

Slăbit, el cade la pământ
Și-acolo jos, cu bățul frânt
El s-a trezit ca din senin
Cu-n șut ușor și feminin

Buimac, de tot ce s-antâmplat
Ușor nebunu-a răsuflat :
« Iată că-s viu ! ei, m-au vazut!
Eu, mort o clipă m-am crezut! »