Ai vrea să fugi
să-ți legene vîntul inima ca pe o clopotniță
la urma urmei cine ești tu
- o linie după care se înfășoară și mai strîns păianjenul cărnii-
și ce altceva poți face decît să urmărești neputincios cu degetul
traiectoria celui ce se aruncă din turn?
o contemplație unică dureroasă surdă
cu o logică simplă ai putea să muți pasărea în locul grinzii
și atunci totul ți-ar părea că plutește în aer ei da
omul rămîne animalul cu cea mai bună părere despre sine însuși
îți spui și rîzi privești pe fereastră
o formă nesigură pe plajă un nud de nisip orbitor
o femeie ce se dezbracă și toți îi laudă desenul de pe spate
se apropie de tine vă priviți o blîndă disperare apasă
e-atîta liniște parcă fața lunii ar fi fost
scăldată în șapte ape deodată
tu taci ea tace un foc de sînge și trestii înalte începe-n apus
și dintr-odată sunteți față în față între voi masa-
o dungă trasă cu var, atent să nu vă atingă trupurile
ea speră în ochiul ce pîndește-n tufiș
tu în graba sîngelui de a se face metal
apoi te uită, dar ce-i fericirea
dacă nu întîlnirea sinelui cu un greier?
ospățul de la care ești alungat
după ce pierzi aurul și cîștigi îndoiala?