Femeia indiferentă întoarce refuzul pe toate fețele,
Cu un “nu” poluează toate orașele pasiunii, cu fetele
Alergând desculțe prin grădinile plânsului decolorat,
În ochii ei înmugurește râsul parșiv, cu dispreț colorat.

Pe spatele femeii pasionale freamătă frunzele
Pe care stau bărbații îngenunchiați, flasci ca meduzele,
Pe sânii, pietre rotunde și moi, sunt răstignite săruturile acide,
Prin cuvinte fierbinți împădurește cu bărbați munții din emoții vide.

Din coapsele femeii fermecătoare bărbații au făcut fetiș,
Nurii ei conturează un cimitir în care victimile sunt îngropate pe furiș,
În fiecare cută a pielii sublimul înverzește desăvârșit,
Îndrăgostiții incurabili se veștejesc într-un spațiu de deznădejde copleșit.

Poetul contemplă femeia desfășurată pe firul reveriei,
Tipologia feminină irizează într-un cameleon de stări ale bucuriei,
Cu vergelile de fier ale reflecțiilor sugrumă platitudinea,
Iar în fiecare cuvânt se mișcă o lume de femei nimbând beatitudinea.