Privesc și nu-mi vine să cred
ce gard de sîrmă ghimpată
ai ridicat în jurul tău
pe cîmpia asta însorită și roditoare
unde, cu nici o lună în urmă,
alergam liberi și fericiți.
Te gîndeai doar la mine
și nu știai dacă tu, cel dinainte,
mai exiști cu-adevărat,
nu-i așa?

Acum ai gard și ești împăcat.
Te-ai izolat, deci exiști!

Dacă toți vom urma exemplul tău
curînd nu vor mai rămîne decît alei
din ceea ce fusese,
pînă mai ieri, Paradisul.
Alei pe care vor apărea
din ce în ce mai mulți negustorași
care, vlăguiți de singurătate,
își vor fi amanetat izolarea,
visînd să redescopere Paradisul
investind într-o afacere cu gogoși
pe care vor încerca să le vîndă
în loc de adevăruri.

Și asta doar dacă
cei ajunși la putere
nu s-au mișcat mai repede
și nu au reușit să treacă izolarea noastră
în patrimoniul universal,
fără să plătească nici un ban,
doar în baza unei sentințe judecătorești.

Înțelegi vreo iotă
din ce-ți spun?

Hai, dă-ți gardul jos
și nu mai face pe nebunul...