împărțit ca pâinea,
sufletul sângerează
cu fiecare felie tăiată și
oferită celorlalți ca un dar
cel mai de preț poate, însă
peste care se așterne mucegaiul
cum se așterne prin viețile
tuturor muritorilor.
bucata cea mare sfârșește și ea
cu miezu-i moale în gurile
flămânde de iubire și nevoi
printre care îmi amestec trupul
ca un sclav devotat dăruirii.
prefac în nafură tot dorul
să-l port mulțimii credincioase
și-n cupe mari de argint revarsă
sângele schimbat prin vorbe în vinul
îmbătării lor.
iar după masa-ndestulată ei pleacă
abandonând în resturi, frânturi
de suferință pe care le calcă
și le-ndeasă în propria țărână.
inevitabil sosește amurgul etern
să ne sărute ca un frate geamăn
pe coaja groasă ce singură ne e
rămasă uscată de timp.