scrumul de țigară cade perfid
pe lângă rostul lui
uiți că pendula geme
între două trosnituri
că ușa de fag s-a cioplit singură într-un altar

și poți să juri că aburul ceaiului
devine o frânghie aspră
care-ți plesnește licuricii de dincolo de realitate
din bezna întunericului în care
te-ai topit
te-ai sfârșit
te-ai domolit..