... și așteptarea e dureroasă,
sângele în clocot se zbate să iasă țâșnind din vene,
e o durere, o suferință aprigă întoarsă în sine,
perforând organele, străbătând celulele ca un vârf de lance,
prin fiecare por deschis ca un radar, sorbind aerul greu
din jur în așteptarea parfumului cu nuanțe vibrante,
prin fiecare por străbate afară febril dorința.
Þi-e o poftă nebunească de carne, de moalele cald
o poftă nebunească te surprinde mușcându-ți buzele,
o mușcătură nervoasă, aproape până la sânge
până la sângele care se revoltă și strigă în vene;
urma dintelui ți se prelinge pe tălpi și se lipește
de praful bulevardelor, până când toate străzile
iau forma frământării tale.
Orașul ți se pare infinit și îngust deopotriva,
respiră prin tine și e mistuit de același joc pasionant,
jocul în care iluzia devine identificabilă tactil
Timpul își pierde consistența, topindu-se ca untul
la soarele pieptului tău. Timpul e acum cremă... a stat.
Tensionați toți mușchii corpului tău așteaptă eliberarea,
eliberarea de tine, așteaptă să te reîncarnezi printr-o
forțare năvalnică a tuturor simțurilor în căldura lui.
Te lași îmbrățișată de căldura mereu ca o erupție vulcanică
Ne sărutăm, ne împletim viețile într-un destin,
ne despărțim mereu mai goi de noi înșine... am rămas fiecare
ca un plasture, lipiți unul de rana celuilalt.