Pumnul strâns, o gură încleștată
care urlă liniștea neputinței
și stoarce frenetic o dorință.
Unghiile se-nfing în carnea de piatră,
sângele fuge să vadă prin lucarnele ochilor
frântura de timp care a mutilat liniștea
la răscrucea dintre iubire și umilință.
Înțelepciunea se mută deasupra creierului
mmflat cu toate umorile nefaste
care-l urzesc.Liniștea troznește în așteptare.
Dar iată, se zărește venind,
și-un zâmbet candid reface lumea.

Alături, într-o brazdă
durerea seminței care naște.
Cheia apei i-a deschis pântecul
și-a încolțit o viață,
sfărâmându-se din întregul sortit sacrificiului.

Peste toate, ogorul cerului de noapte
semănat cu grâu de foc.

Laleaua roșie adună în cupa ei rece
murmurul primăverii.