Sensul vieti-o lume toata
E pornita sa il afle,
Nimeni insa dintr-o data
Sa-l gaseasca n-o sa poata.
Uluind cu-al lor glas moale
Lumii aratau crestinii:

Viata - pret al nemuririi,
Iar din moarte drumul vietii
Ei faceau cu mare arta,
Tinand cont de forme goale
Iara nu de cele clare,
Iubindu-se doar pe dansii.

E curata nebunie
Sa vezi totul alb sau negru,
Tot ce mi-a dat viata mie
E de-un gri intens, macabru.

Amalgam de multe nuante,
Culori diverse aruncate,
Etaland idei sperante,
La un loc cosmaruri vise
Au fost toate amestecate.

De aceea a ta viata
E mereu ca un tablou,
Aratand doar o paiaita

Iara nu sufletul tau,
La care te-nchini atata, orisicat ar fi de rau.

Disperarea fara margini
E purtata de misei,
Separand ai lumii oameni
Cand in buni, cand in atei.
Oprind cursul vietii noastre,
Pironind in loc fiinta
Ei sustin debil credinta
Ridicand in slavi divinul,
Iar cand mor, moare destinul.