le-am simțit privirea scotocindu-mi
prin ungherele conștienței,
am primit noaptea din ochii lor
aproape cu resemnare...
cine sunt ei, să înțeleagă?
am o altă față pe care nu le-o arăt,
e de ajuns că-mi rânjește uneori din oglindă
cu dinții stricați și ochii sticloși,
o singură dată am zărit lumina
și de atunci trăiesc cu nostalgia ei...
mi-am plivit intențiile de buruieni
și când mă credeam mai aproape de soare
nori negri s-au adunat peste mine,
acum aștept să izbucnească furtuna
aflată într-o stare de iminență
care îmi răscolește prin viscere,
simt cum dospește în mine mânia,
în noaptea asta în care iguanele au venit de departe
să-mi iasă în drum și să-mi pună întrebări,
în noaptea asta în care mă voi naște din nou
cu puritatea celor care nu au aflat încă,
în noaptea asta în care totul va arde,
eu voi asculta Cohen la căști,
cu ochii închiși, până la capăt...