în preajma frumuseții durerea mea e clară
precum statuia-n așchii respiră solitară
doar dalta o aude încearcă să străbată
din fruntea mea de carne sub tâmpla ei de piatră

îi mângâi lin profilul cu urme de muncire
și palmele mânjite cu nori le șterg de coapse
îmi ies pe gură pânze de plute și corăbii
îmi răsucesc în vene odgon de inimi groase

te voi găsi vezi bine de-ar fi să-mi treacă timpul
în sternul meu să geamă ca ancora-n adânc
când n-or mai fi istorii privirea să-mi străbată
voi coborî-n tăcere catargul să mi-l strâng