spre dimineață
dacă aș putea scrie
toate locurile comune
în care las pete de sânge
ca niște cărți de vizită
trimise prin tăcerea lucrurilor
ar fi mai poem
decât țipătul marfarelor
pline de gânduri
în gara care sunt
nimănui nu-i trece prin minte
că ecoul ăsta duios
care-mi șade pe umeri
e plânsul zidurilor îngropate
de un ceas neștiut
în care corbii
semnează ceremonios
în cartea de condoleanțe
a primilor pași irosiți