Îmi simt mâinile legate de sfori care dor
Mă zbat, le scutur și nu scap
Îmi curg picături de sange prin piele
Ma dor sforile chiar și când nu le mai simt
În subconștient

Este el, cel fără chip și nume
Păpușarul orb mă conduce fără voie
Încerc să fug dar mă trage înapoi
Am vorbit cu arhitecții și mi-au spus că el nu există
Dar il simt cum privește prin mine
Ca și când nu aș exista
El vede doar sforile, la fel ca și mine

Întotdeauna il simt aproape și departe
Îl simt lângă mine și în mine
Îl aud cum îmi soptește fără voce
Îl privesc și are ochi fără iris, negri fără expresie

Incerc să scap din sablon și mă simt gol
Incerc să mă dezleg de sfori dar nu pot
Ceilalti mă privesc ca pe un nebun
Încerc să zbor dar nu am aripi
Mă arunc în gol și mă strivesc de pietre maronii
Îmi inalt mâinile spre cer
Și simt sforile din nou cum ma ridică