Mirific

Noaptea rece-a înghetat clepsidra moartã
Din cer,o ploaie de stele mã loveste-alene
Nu mai pot intra pe-a noptii mare poartã
Si nisipul rosu îmi curge-ncet prin vene

Din timpuri scufundate s-aude un ritm pierdut
Ce urcã peste ceruri,se-ntinde peste noapte
Transformã apa-n glasuri si muntele în soapte
Ridicã peste vremuri un neam de mult cãzut

Si nu mai simt nimic si muntele dispare
Lãsând în loc izvor de unde-o mare-apare
Ce se desparte-n lãturi si naste-n cer o lunã
Cu zâmbetul de gheatã si ochii de nebunã

Din spate,din adâncuri,din cerul înstelat
Un ceas al unui timp ce e de mult uitat
Rãzbate pân la lunã si se despicã-n nor
Tesând al noptii vãl de pe un alb fuior

Din haosul de veacuri,din hãul vremii vechi
Cãlãtorind prin spatiu,ard astrele perechi
Si în poala boltii,al noptii negru vad
Luceferii mai tineri se ard,se sting si cad

Si din genunea însãsi,stiutã doar de zei
O stea stã dupã lunã veghind la soarta ei
Ea se aprinde-n jar de foc grecesc,etern
Nesocotind cãderea cerutã printr-un semn

Fãcut de zei pe-un munte nalt,neprihãnit
Din praf uscat de ape sfinte