când Dumnezeu mi-a dat viață,
a uitat să-mi spună cum s-o trăiesc...
când ploaia mi-a curs picuri pe suflet,
a uitat să mă-nvețe cum să-i iubesc...
când soarele a apus obosit printre dealuri,
și-a străpuns cu o rază trupul meu,
atunci ți-am simțit chemarea, iubite,
atunci m-am spălat de păcat...

când vise haotic se-nvârteau printre gânduri,
și valuri de confuzie te inundau,
atunci ai simțit ce-nseamnă iubirea,
atunci te-ai spălat de păcat...

când Ulises urma firul spre ieșire,
iar cocoșatul plângea în colț de Notre Dame,
când bestia privea în oglinda luminii,
atunci lumea-ntreagă se spăla de păcat...

când Eva mușca din mărul interzis,
iar strămoșii se-nchinau la chipuri de lut,
când Moise tăia marea în două,
atunci Universul se spăla de păcat...

când tot ce-a născut Dumnezeu prin cuvânt,
când tot ce-a creat s-a spălat de păcat,
atunci Iadu-ntreg s-a contopit cu Pământul,
și-mpreună s-au prelins în Rai...