dincolo de acest zâmbet strivit
sub intensitatea tăcerilor reci
sunt eu

lumina suspină pe tâmple

cortina coboară încet

în spatele ei voi lăsa să se prelingă umbre
pe trupul chircit în spasmele morții

de clipa rămasă se agață un hohot

râsul și plânsul le-am jucat amândoi
în același decor cu aceleași măști
departe de priviri
aproape de întuneric

în sfârșit liniște abisală