Muntele Carmel , de Bianca MARCOVICI

(9-06-2006)

Ruperea asta de diguri, repetitiile, incursiunile în trecut doar ca să te menții tânăr.

Curgerea in sus… că în jos e prea naturală. Visez uneori cu ochii deschiși despre împărațiile spectrale străjuite de mesteceni.



Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate. Bineânțeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa. Jos, undeva în semiprăpastie pădurile sunt arse…arse, de după ultimul incendiu. Nu știu dacă a fost pus... dar, tare greu se mai reface pădurea!

Am pipăit fiecare rămurică să caut puțină verdeață, câtiva muguri în locurile alea atât de fară viață…

În fiecare zi îmi promit să-mi șterg din amintire unele lucruri, să le ard Necuviința. Să renasc "din cenușă "!

Dacă n-ar fi omu' să ardă, să sufoce, să se dea în spectacol, să urască, să distrugă…
cred că
pădurea ar reveni la viață mult mai repede!