Sunt străjerul clipelor rătăcite.

Le număr când trec printre porți risipite
Vânturi de pretutindeni venite.

Îmi scârțâie vremelnic o scândură-n gardul
Ce-mi împrejmuiește în ochii fardul.

Câmpul mi se preface că se unduiește
De o durere ce în tâmplă apatic zvâcnește.

Drumuri de țară zvârcolindu-se greu
Îmi taie în carne cicatrice pe trupul meu.

Ploi insalubre scurgându-se se preling
Pe fața mea, lacrimi din alt anotimp.

Numai fluturii în trap sănătos
Trec prăfuind coliviile păsărilor de prisos.

Doruri, vise, speranțe, comete, corăbii
Fluiere, viori, pianine străjuite de săbii
Armonici, acordeoane, trâmbițe, harpe și flori
Fiori, valuri, înserări, ceruri, culori,
Ritmuri, copile, voaluri, falduri, prințese,
Păduri, tărâmuri, castele, lacuri, mirese…

Clipe risipite, necuprinse, negândit infinite…

Sunt străjerul clipelor rătăcite.


Lucian Mircea Nincu: 16.06.2006.