Îmi mai surâzi din când în când
În prag șezând, zâmbind ușor
Tu mă privești plecând, tăcând
Eu plec lăsându-te-n pridvor.

Ne amăgim din când în când
Cu câte-o dulce alinare
Uitând că anii trec râzând
De noi și-a noastră resemnare.

Mă mai blestemi din când în când
Căci anii-alungă „tinerețea”
Iar eu te las pe prag șezând
Plangându-mi inocența.
Martie 2002