Aș muta munții pentru iubirea ta,
Însa cerul plânge pentru inima mea.
El știe că ce-mi doresc nu poate fi,
El știe că tu nu ma poți iubi...

Stelele-au coborât să-mi strângă lacrimile
Și, de sus, luna-mi veghează visele,
Căci golul care-l simt în suflet
E ca ecoul unui cumplit urlet:

Persistă, se-mprăstie, mă torturează,
Iar tot ce-ți spun eu e: "Visează!
Visează că mă vezi plângând,
Că, de durere, mă auzi țipand."

Și poate atunci inima ta se va topi,
Mă vei lua in brațe și-mi vei șopti:
"-Nu plânge, tu poti avea ce vrei
Și de vrei să arzi În ochii mei

Eu voi fi focul ce te va mistui,
O viața-ntreaga te voi iubi!"
Și-atunci ne vom pierde-n sărutare
Ca un fluture îndepărtându-se în zare...

Iubirea maea! Pentru tine închin o rugă
Celui de Sus, căruia-i sunt slugă:
Umil îi cer numai iubirea ta,
Promițându-i în schimb, viața.

Ai milă de cerul care plânge,
De ruga ce la cer ajunge,
De stelele ce-mi simt iubirea
Și de luna care-mi veghează fericirea.

Lasă-ți inima spre mine să zboare
Și viața-ți va fi rasarit de soare,
Iubește-mă și vei vedea
Că doar tu ești în inima mea!