Azi, te-am privit in ochi intaia oara,
Si vedeam doar tristetea ce-i inconjoara.
Lacrimile-ti curgeau, usor si fara de-nteles,
Iti admiram, durerea ta, cea fara sens.

Gandurile ti le citeam pe buze,
Si auzeam mereu, minciuni pline de scuze.
In sinea mea te-am intrebat: ce ai patit?
Dar tu nu-mi raspundeai, si la mine te uitai nedumerit.

Cu privirea in pamant si cu un suras meschin,
Am inteles din ale tale ganduri,ca viata ti-e un chin.
Pot sa pun eu capat, suferintei oare?
Sa transform in zambet, lacrimile tale?

Usor de spus, dar greu de inteles,
Cand tot ce spui, pentru altii n-are sens.
Dar uimirea mea cea mai mare,
Mi-a fost ca sa privesc cu jale,

La persoana ce statea, plangand, in fata mea.
Trista, suparata, cu inima-i pe jumatate moarta.
Cu mila priveam insistent la ea,
Si stiam, ca povestea ei, era a mea.

Nedumerita de chipul ce vedeam,
Priveam la el si parca-l cunosteam.
In fata oglinzii eram, doar eu si cu mine,
Cine si-ar fi-nchipuit, ca cel la care ma uitam,
Purta acelasi nume ca si mine.