Când scriam ce nu putea
Să rămâna-n mintea mea,
Mă-ntrebam dacă e bine,
Îmi ziceam că-i pentru tine.

(Faptul că tastez cu spor
Scorul meciului de gânduri
Dintre cel ce vrea să vadă
Totul alineat pe rânduri

Și acela care crede
Că e bine tot ce vede.)
Eu cred...zic ca nu e bine
Pentru că e pentru mine.

Cred că sunt confuz si scriu
Lucrurile prea târziu
Nu târziu pentr-a fi scrise
Ci gândite si descrise.

Pentru că e-ntunecat
O să mă-narmez cu spor
Nu mă duc la hibernat
Ci să dorm în dormitor

Dar, fiind un menestrel
Ce se crede mare-artist
Vă mai scriu pe-un șerveel
Un poem puțin cam trist

Când odată, într-o țară
O fetiță și o pară
Se plimbau prin galaxie
Bravo lor și slavă mie
Au dat doar din ntamplare
Peste o mică cântare
Care recurent începe
Cu scriam ce-n mintea mea
Să ramână nu putea
Și aicea se sfârșește
Oda mea ce povestește
În versuri elaborate
Cu măsuri nemăsurate
Despre toate sau nimic
Despre marele ce-i mic
Despre punctul în mișcare
Care capete nu are.

Zi menestrele, dactilic, ideea ce nu are capăt
Spuseră ele uitându-se brusc minunate spre mine
Ceea ce vreau sa transmit cătră lume in treacăt
"Totul e rău cum totul ce-i bine e bine!"