pe fundul lacului verzui
mama își arunca regretele
împletindu-și cu salcia umbra.
tata îi căuta sufletul prin casă
să-i ceară iertare
și nu îl găsea nicăieri,
nici printre mușcatele de la fereastră,
nici în pâinea aburindă de pe masă.
după marea împăcare
noi copiii venirăm pe lume
cu inimile flămânde de dulce,
visele noastre în stupii părintești
se transformară în miere.
printre flori de cireșe amare
copilăria cânta la noi în grădină,
mingiile mai spărgeau geamurile,
pisicile își mai ascundeau cozile
scăpând doar cu fuga,
noi creșteam în leagăne din nuci,
între păduri și câmpii cu porumb,
încălziți de soare
și limpeziți de ploi.
semănam tot mai mult cu mama și tata,
iar ei se bucurau de toate,
se temeau doar de timp
să nu treacă prea repede
pe la noi prin casă.