Cândva ...
Precum copacii răniți de vânturi
Care uitaseră să dezmierde
Erai cu ochii aninați în gânduri
Cu rădăcini în visul ce se pierde.

Cu mâini în jos, spre deznădejdea
Colecționară de alte victime
Halucinând ca cerul va cădea
Și totul va muri în tine.

Cândva, când iarna abia venea
Și-un an banal voia să fugă
Pentru noi doi încet pornea
Din nou speranța să surâdă.

Eu, jucând rolul bradului ce nu se pleacă
Cu ochii veșnic verzi și visători
Doar cu suflet învățat să tacă
În fața anumitor spectatori.

Tu, o salcie gata să se frângă
Ce se oglindește în apa gândului
Și totuși în stare să înfrângă
Tăria și răceala vântului.

Cândva ...
Noi doi în veșminte de împrumut
Rămase de la ultimul ,,concert"
Am dat jos grima și am început
Să ne croim haine de convalescent.

Încet, cu regrete, uitare și speranțe
Am evadat din noi, cei vechi
În suflet ne-am echilibrat balanțe
Din fapte și zile ne-am făcut perechi.

De curând, mi se pare chiar ieri
Am simțit că o nouă primăvara vine
Încă îmi este frig și nu sunt flori în meri
Dar pentru noi a apărut soarele ... și e BINE.