Un ospăt de prieteni

Iată-ne cu paharele în mâini,ocrotindu-le ca mici refugii de cristal
Cu zâmbetul mascat pe figură,surprinsi de linistea răsărită din neant
Si ceva din noi ne facem să ne simtim străini si reci

Am stat împreună la masa vietii si ne-am ospătat împreună împărtind bucatele
Cu hohote grozave din care izbucnea viata si pofta strasnică cu care o simteam
Ne-am privit în ochi,intrând fără voie în grădina sufletului nostru
După care am stat unul lângă altul,ascultând timpul ce trecea linistit
Si nu ne-am spus nimic
Si acum este momentul în care ne pare rău pentru tăcerea aceea...

Să ne rugăm împreună ca aceea tăcere să nu devină o mare calmă de substantă
În care suntem împinsi în derivă de valuri monotone si egale
Putem privi cerul si soarele si putem spera la ziua de mâine cu mândrie
Pentru că întotdeauna când ne vom aduce aminte de trecut,vom zâmbi răsfătati
Ca niste copii bucurându-se total de fericirea clipei suspendate în timp
Si stim că nu vom uita si stim că orice s-ar întâmpla,trecutul este în noi
Ca o carte