despre oamenii locului nu se știa mai nimic
purtau dimineți închise la gît
zile apretate și meloane albastre
locuiau într-o țară a nimănui
mereu aproape departe mereu
între prima și ultima literă a alfabetului lor
erau puncte, virgule prelungi, linii șerpuind a nepăsare
ei nu veneau și nu plecau
nu aveau casă, pîine și rost
cînd adormeau
prin somnul lor treceam eu
le scuturam praful nopții greu de pe gene
le coloram un soare portocaliu tomnatic
într-un tîrziu le dădeam nume și viață

fără de rost plecam apoi hai-hui prin lume
îmi închideam școlărește la gît dimineața
îmi scuturam de praf melonul albastru


prin somnul meu
trecînd tu...