te acopăr în peșteră și te salvez prin arderea lângă copac
pentru că semeni cu oamenii risipiți
piatra cioplită îți crește florile în ornamente de apă
lapte vin și miere
sub alb cuțitul stă aruncat stârnind cercurile până
în ochiul lucrului
apoi arsă precum un ulcior bătut de simun călcând
praful trupului
iei patru păsări le tai în bucăți și le-așezi pe munți diferiți
privindu-le cum se-ntorc la tine pe deasupra nodului
dintre noi
vălul din mine piatra din mine pleacă și
până când nu lovești fântânile mă sprijin de miezul zilei
pe odihna duhurilor
acolo
se amestecă în trecerea prin fier tot ce am de la tine
și strâng mâinile în care stai
firide ale limitei

sălbaticul kief de umbră al trupului
mâncăm iubind semnele nisipului și cărarea scurtă
verticală
deși alunecăm în pământul topit de alif
te stropesc și-ți spun
acesta nu este sfârșitul nici măcar începutul
timpul acesta nu este decât aurul armelor noastre
rupte din perfecțiunea mută