cât de fericiți eram peste "da" și "nu" și "nu știu"
ridicând fiecare răspuns greu cu pleoapele;
cât de simplă ni se părea pe atunci noaptea
alergând pe malul apei, întoarsa în zi doar cu palmele.
pe atunci clipeam risipind lumea dintre noi,
prindeam toamna în păr cu o agrafă veche
și împarteam răbdarea pentru un timp răbdător la doi.
da, eram fericiți peste "da" și "nu" și "nu știu",
ridicând fiecare zâmbet peste probabilitatea unui sfârșit;
noaptea era simplă pe atunci și așa ingenuă încât
a rămas îmbrăcată în auroră între palmele noastre.