mama îmi arată o vitrină cu obiecte stranii
- văd limpede cum se preling mâinile peste tot -
obiectele par morți care umblă cuminți printre noi
traversează spații indigo le conturez în cărbune
mă tem să nu cad în prăpastia din stânga mea
și uite străine uite cum păsări mor în ochii mamei
cum licorne își pierd saltul
ea crede că e firesc
așa se întâmplă când nu mai ai margini pe lume
să te poți sprijini măcar de copilul plâns
neliniștite obiectele se adună
se strâng unele într-altele se amestecă
decorul se schimbă eu ies din el ca dintr-un pântec alb
bustul acela de mătase e mama împietrită
pe o plăcuță spartă scrie alungit
descoperă-mă tu acolo unde oamenii nu ajung
eu trec prin vitrină ating prăpastia pe dinăuntru
mângâi păsările pe urmă licorna
și în ultima clipă ating inelarul mamei
pe deasupra mea trece un bărbat subțiat de lumină
e tata din vremea când nu era pământiu