am strânse în spinare milioane de cadavre,
gândite și răsgândite în oglinzi cât mai strâmbe;
poți număra visele pe retina fiecăruia
de fiecare dată când clipesc.

am numărate-n păr eresuri
prinse cu agrafe de câmpie;
am strânse genele cu noduri de cer.

am pe spinare mii de cochilii
și, cocoșată de atâta acasă,
îmi julesc mereu fruntea lată
si genunchii si umerii cand intru
pe ușile astea ciudate.

am sub cocoașa din piept,
împăturită cu indiferențe de tot felul,
am o alta casă -
cea din care ma avânt mereu să zbor,
în pragul căreia mă ridic mereu
și mă lovesc.
și, sătulă de atâtea nevralgii,
fug de acasă și revin în fiecare minut;
îmi reneg toți vecinii rămași pe acolo
și, în cele din urmă, îi primesc înapoi
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
ca și cum eu nu am o cocoașă în piept,
ca și cum nu s-ar număra vârsta în ani,
ca și cum n-aș fi o inimagenară
cu milioane de inimi crescute, inexplicabil medical,
și îmbatranite pe spinare și pe pleoape.