Noaptea dă să se piardă-n zori
Dar somnul tot nu se-arată
La lumina unei lustre
Ce atârnă parcă să cadă
Mă simt pierdută printre rândurile
Unei cărți din care nu înțeleg nimic
Cuvintele parcă nu se leagă
Iar la un moment dat
Propozițiile par să se piardă în infinit.
Cu nădejde aștept
Sosirea unei fărâme de inspirație
Ca să mai aștern măcar un vers pe foaie.
Și de această dată privesc
Curioasă prin fereastra
Pătată de picături de ploaie
Pentru a vedea dacă si azi
Soarele va învinge întunericul nopții
Și ne va desfăta trupurile cu lumină.
Însă astăzi parcă noaptea e mai lungă
Iar soarele ezită să înflorească.
Până și stelele par a fi ascunse
Cu îndemânare
Și încet mă simt cuprinsă
De melancolie...de neliniște.
Subit mă cufund în gânduri
Însă alarma ceasului
Mă trezește din visarea de un moment.
Și culmea...e deja zi.