Lauda omului
de Nichita Stanescu

"Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dunga de caldura,
oamenii - o emotie coplesitoare...
Ei sunt niste fructe plimbatoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatra cazatoare,
oamenii-s o lina apasare...
Sunt miscare-adaugata la miscare
si lumina ce-o zaresti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de pasari,
aripa in aripa zbatand.
Oamenii sunt pasari nemaiintalnite,
cu aripi crescute inlauntru,
care bat plutind, planand,'
intr-un aer mai curat - care e gandul!"






...Din punctul de vedere al pietrei...


Din punctul de vedere al pietrei,
nu sunt mai mult decât o undă trecătoare.

Din punctul de vedere al poetului,
omul nu e mai mult decât o depărtare
a sinelui de sine,
o disproporție din "eu" în mine,
o desfigurare înfrigurată,
tastând fără sens
o poezie cu tâlc.

Din punctul de vedere al sărutului,
noi nu mai suntem, până când
nu mai suntem sărut, nici altceva,
nu mai suntem guri cu limbi și dinți,
nu mai suntem noi,
până când nu mai suntem nimic,
până când nu mai suntem
nici măcar
nimic.

Din punctul de vedere al poeziei,
poezia nu este.
Poezia nu are gând să-l gândească,
(și chiar dacă l-ar gândi,
n-ar avea om să-l asculte).

Din punctul de vedere
al punctului de vedere
nu sunt mai mult decât
o părere
pierdută în timp și în spațiu,
o rază de gând,
un susur albastru, de sus, de jos,
din marea aspră,
din gânduri
de toamnă
și de dor
de puncte de vedere.

-o viziune proprie asupra poeziei lui Nichita Stanescu-

Din ciclul "puncte puncte".