În aerul străluce de rece și tăios
Albaștrii luceferi pe cerul de smoală
Pâlpâie cu raze ascuțite, sfios,
Pe când haitele de lupi se scoală.

Pârâul cu albe poduri înconjurat
Clipocește-n bulbuci de-argint viu,
Și dalbul omăt de luciri tulburat
Străluce cu-n palid auriu.

De puntea strâmtă din lemn de stejar
Stau aninați țurțuri de cristal.
Stârnite, zboara bucăți de jar,
Iar pe puntea albă, frumos sună copite de cal.

Cu coama-i neagră și deasă fluturând în văzduh,
Iar cu mișcări grațioase scrutând dintr-o privire munții,
Calul se-oprește o clipă nechezând de năduf,
Cu copita de abanos lovind gheața punții.

Călărețul fantomatic cercetând cu ochi ageri zarea,
Și strângând în mâini hamurile de mătase aurie
Dă pinteni calului de gheață urmându-și calea,
Zburând ca gândul peste nămeții din iarna argintie.

Lăsând în urmă furtună de fulgi răscoliți,
Călărețul și calul năzdrzvan străbat ținutul
Sub privirile luceferilor albeștrii înmărmuriți;
Iar pe un dâmb de gheață sublim urlă Lupul…