într-o noapte lungă, pietruită
cănd sugrumat de ecouri
mă pierd adunat în colțurile
clădirilor, de vânturi gonit
pe străzi, am ajuns
de nerecunoscut, trec ca invizibil
pe lângă oameni, trec prin
fiece om și păstrez doar durerea
într-o noapte abia începută
și lungă, nesfârșită. picioarele
mele umblă prin continentele urletului,
o bestie port în mine, fierbinte.
dar nu-i adevărat, nu poate fi,
eu nu cred în nimic, eu
nu mă înclin în fața idolilor,
ceea ce-mi lipsește îmi
e de ajuns. îmi doresc o
secundă de zi, o frântură din
bucuria unei dimineți de vară.