Cândva am visat că prindeam fluturi cu pleoapele.
În praful de polen și in ochii lor se strângeau toate apele.
Zale de lanț penetrau stolul de frunze spre soare
Și fluturii muți se-mbătau de lumina-n culoare...

Spre pasul de zori, când se scutură de roua lumina
Și cerul privește cu senină ființă, recunoscând toata vina,
Șoapte străpung din pământ și din duh spre visare,
Și doar glasul trăirii se inalță spre lumină-n culoare...

Pe creștet virgin, în pustiu, pe piscul de umbră și noapte,
Sub ulmul bătrân și cu gura spre fluturi din pleoape,
În suspin se-mpreună fior și iubire pe drumul spre soare
Și în patul sacral, tremurând, se sfințește lumina-n culoare...

În strigătul sufocant al tainei virgine, cu ochii în noapte,
Tot caută sacrul parfum de polen și murmur de șoapte.
Strecoară în zale de lanț minune de frunze din soare
Și îmbată toți fluturii muți cu lumină-n culoare...