când stelele aducătoare de noroc își ronțăie unghiile, apoi de plictiseală schimbă macazul
dragonului preumblător pe poduri;
la ceasul când râsete înfundate auzi printre nori: șiroie de sânge țâșnesc pe stane de piatră ascune-ntre arcade,
atunci
ei, trepădușii
fluieră-n cochilii de melc cântecele uitate ale mării;
se căznesc se scoată scaieții din dinții sticloși ai nisipului,
dezleagă izvoare întinse pe maluri, țes ploii maramă de toamnă,
și-asemeni copiilor,
spintecă chiuind marile valuri… ale visului.
*
...le aceasul acela
poemele nopții
spălate de apele largului
adorm ghemuite pe buzele lor.