Nu trebuie să uiți, nici să ierți
Atunci când durerea ta este așa de obosită
Că amețește din picioare
Atunci când un șuvoi ridicol
De plânset se urcă încetul cu-ncetul
Trece prin gură, prin nas
Scâncești ca un copil, ce naiba, fii bărbat
Nu trebuie să uiți, nici să ierți
Atunci când ești gol pe dinlăuntru
Și doar frunze peticite de toamnă
Adunate cu greu din rigolă, una câte una
Îți umplu hoitul rătăcit
Nu trebuie să uiți, nici să ierți
Marele orizont roșu
Spre care plutești încet, în derivă
Nu trebuie să uiți, nici să ierți
Calul fără un picior care dorea să plutească
Se chinuia să plutească, dacă mă-nțelegeți
Și poate că ar fi reușit dacă nu-i zburau creierii
Nu trebuie să uiți, nici să ierți