nu-mi striga fericirea pe nume
uită-te mai bine cum trec obosită prin zâmbetul tău
mai e un cer și pentru mine
îmi spun

unde a fost o iubire rămâne un cimitir

sângele nu devine decât un ornament al evadării din mine
până la urmă visul trebuie să rămână doar unul
farmecul părăsește iluziile
nedumerită privesc iubirea asta care se desparte în silabe
atât de exact încât o ignorăm
aproape ca nu e viață între moarte și moarte
degeaba te ascunzi după mai multe oglinzi false
minciuna te însoțește ca o madonă dată cu ruj
cineva îmi fură startul
îmi închid gândurile la capătul podului
mă iubesc îndelung cu tăcerile tale
eu
un fluture în noapte
m-am apropiat prea mult de mâinile tale în flăcări
lăsându-mi inima să bată pasul pe loc
și iată că pământul își dă sufletul său de străin



vreau să te definesc Doamne

un semn...
și m-am rostogolit în iad