Eu sunt poetul instruit în grotă!;
Din foamea de cuvinte ancestrală,
Fixată sub axilă, ca momeală,
Oricât mă strădui, nu pricep o iotă…

Și o astâmpăr, fără sovăială,
Pornind la vânătoare, sub calotă,
De rime-mbrățișate, din marotă,
Cu arma ghintuită în beteală.

Cu râvna insomniilor nătânge,
De veghe-n crugul nopții de sineală,
Stârnit de inspirația de sânge,

În ghiotura de tâlcuri dau navală,
Iar prada-apoi, din palma mâinii stânge,
O devorez cu poftă pe o coală.