Ei, Sancho Panza, nobil scutier,
Coboară-te de-ndată din cuier…
Ne-a fost de-ajuns atâta lenevie,
Azi da-vom marea noastră bătălie.

Atent m-ajută să-mi îmbrac, băiete,
Armura, ca nu cumva vreun scaiete
Să mă înțepe la vreo-ncheietură,
Oprindu-mă din marea aventură.

Urcat pe Rosinanta ca pe-o sapă,
Aș vrea pe drum să nu cad în vreo apă
Iar lancea mea cu ascuțiș record,
Să pot s-o-nfig la uriaș în cord.

…Odată am cazut într-o fântână
Și am crezut, ținându-mă-ntr-o mână,
C-atracția terestră mă dă gata,
Pană mă scoase Sancho cu galeata.

Știi ceva, Sancho, scutier versat,
Decât să lupt cu un dușman ciudat,
Să-mi tragă vreuna-n cap și să mă doară,
Mai bine, hai să ne jucăm noi moară!