Plângi tu – ființă fără lacrimi,
Să ți se scurgă cenușa din ochi!
Plângi și blestemă ale tale patimi
Ce se ridică din ochi ca niște aburi.

Urcă spre neființă – plutește în nori
Și udă cu ale tale țipete reci și uscate,
Prin umbra demonică pierdută-n neant,
Viața și moartea ce-ți stau în spate.

Plângi și blestemă, țipă și tună!
Lumea ce cade-n infernul învelit în coajă de ou
Din drumul ei vertical, printre gemete, adună
Coșmaruri în care cenușa învie din nou.