Aud ecoul cun strigă
Din cele două nopți înspăimântate:
Una-i în frunte,
Alta-i în spate.

Și fuge cu vântul
Un zbor de pasăre
Þinând în pliscul ei plat
Firul apusului ce s-a lăsat.

Aud cum strigă din somn
Orbii închiși în colivii de canari
Prin care ar putea vedea lumea
Cu ochii lor limpezi și mari.

Văd cum surzii încearcă să lege
Cuvintele insipide pe șiraguri lungi
Să le arunce în zarea îndepărtată
Să se mai spargă liniștea odată.

Simt cum muții vor să închidă
În alba deschidere a scurtei secunde
Cuvintele insipide pe care trebuie să le înghită
În lupta cu sinele neîmpăcat.

Și cele două nopți,
Figuri de albă întunecime,
Se închid ca două porți
Lăsând în urmă senzații de rece căldură.