înăuntru - aceleași rânduri de umplut, aceleași geometrii complicate pe pereți (intarsii deja în spatele pleoapelor mele),
aceleași goale vitrine, puține cuiere în care să te agăți după-amiezile.

știi, mereu am avut o problemă cu începuturile.
de când mă știu, parcă tot în miezul lucrurilor mă aflu.
și fiecare zi, în loc să aducă un nou început, aduce cu sine ecourile celei dinainte.

astfel îmi vorbeam
încercând să acopăr tăcerea,
să sting întunericul,
să-mi mai zgândăr durerea,
să picur cuvinte argintate
peste liniștea de plumb.

afară - tentacule de noiembrie.
privind trecătorii teleghidați, fiecare cu masca lui de stradă,
privind, cu ochii înlăcrimați, serviete și pălării, telefoane,
băieței melancolici trași de mână de grase cucoane,
aceleași surâsuri glaciale, aceleași gesturi de comandă
am realizat, cu durere amară,
că și-năuntru-i tristețe, și-afară.

și-n timp ce vântul îmi risipea până și ultimele dâre de conștiință,
am îmbrățișat gândul aceluiași mâine,
și a celor șaptezeci și șapte de trepte de urcat, cu greu,
tot atâtea lacăte peste sufletul meu.