Azi, Ella stă să-și admire moartea
cum vine tiptil să-i tragă un covor
de sub călcâie...

PRIVIREA
ei îl adulmecă doar pe nicăieri
unde, în parcul care tace,
doi îndrăgostiți se sedează cu sărutări
lascive până la completa anestezie
a gândurilor.

ÎȘI ATINGE
fața doar cu umbra degetelor
ca o paiață în vânt
căci pielea îi este necrozată.

SÂNGELE,
scurs în loc de lacrimi,
i s-a uscat pe obraji și pe bărbie
precum țurțurii seculari.

EXOFTALMIA
ei devine extremă. Se holbează,
ochii îi ies din orbite pe măsura
ultimelor pulsații cardiace
și apoi se sparg în cioburi.

RÃMÃȘIÞELE FALANGELOR
i se învinețesc și se rup spontan,
oasele prefăcându-i-se în praf

ÎNTREGUL TRUP
se desmembrează și se cerne pe podea
ca nisipul, ca mizeria-mprăștiată
de vâjâitul răgușit al unei vechi aeroterme
care obișnuia să-i încălzească Ellei plantele
veșnic reci și umede.

DOAR INIMA
i-a picat ca din senin
împroșcând pereții camerei
cu hematiile erodate de amintiri

CURÂND,
ea însăși a rămas doar o vagă amintire...