Pradă bolnavă adulmecată de un șacal,
Câine jigărit zdrobit de copitele unui cal,
Aduce cu un copil zănatic ce scâncește
Și se zbate neputincios ca pe uscat un pește,
Lepădat de mamă pe un râu învolburat,
Plutește prin pericol dezorientat și tulburat.
Văd deseori în oameni scâncind acest copil descumpănit
Și o tristețe rezonează în mine într-un ecou nestăpânit,
Descurajarea este stigmatul ce crește dezinvolt
Peste cugetul ce altădată era luminos și învolt,
Nădejdea , ca un fier oxidat,
Se înconvoaie, atacată de acidul peste disperare dat.
De pe blocul turn al spiritului puternic
Contemplu cu milă acest portret desfigurat de un nemernic.