insemnele vremii pe trupul fragil sunt tatuate;
fără glas se divid periodic.
in valuri de doliu-
pupilele largi ale serii se deschid către
fulger

fulgerul, pe spinarea căluțului negru, pintenog
desface
o felie din pepenele ciuruit de gloanțele celor fără amurg-
glas de veselie, c-au primit luminatul botez, in picăturile de
ploaie

ploaia desparte in silabe nașterea zilei;
pe-o felie de pâine le intinde-
bucuria intoarsă pe călcâi de biciul surprizei,
alunecă pe pârtia
copilăriei

copilăria toamnelor din retina stelelor,
salvează-n
fișiere celeste anii de pribegie ai tinereții-
vigoarea rotundă nevoită in singurătatea strugurelui, iese pe
fereastră.

fereastra reia firul zicerilor copacului dezbrăcat de foi-
primeneli primăvăratice, vor aduce hergheliile de
iepe

iepe blânde, născute din zvâcnirile serii, se opresc la rădăcinile copacului ce va rodi mâine-
oameni din altă vârstă, vor bate cu vergeaua crengile si vor culege fructele de pe
pământ.

pământul va inghiti sâmburii strigătului meu
către voi-
voi
ființe slujitoare cu duhul,
veți indemna sufletul
sa ignore timpul și…să se inchine iubirii.





|