bala spurcată mare cât o biserică
iovan iorgovan trase paloșul
și făcu din balaur doi
apoi trei apoi patru apoi cinci
nu ordinea o căuta el
și ideea unui pricipiu al diviziunii îi era străin

el șăzu apoi oblu
pe maldărul cărnos în smârcul
de sânge
de neomcreștin de ucigă-l toaca
și din câtămai leșul de zmău
n-alese nimica deauna

și-l ardea o sete la rărunchi
în pustiul mlaștinei cu lipitori
și șărpi cât buțile broaște cât ploscile
de zise să nu mai apuc să-mi văd neamurile
de nu mă tai și-mi beau sângele de
la inimă

și în numele sfintei cruci dete
cu pala în stei și-n cremenea pământului
de-și bău într-aciia sângele lui
gros ca smoala și ce să vezi
când colo din hoit ieși ca prin ceață
din costandin
și-l îngropă în loc
de mai curge și acmu sângele prin el