deasupra chipului tău e doar o veioză
timidă așa învăluindu-te
respirația mea în poante albe de balerină
și mâinile mâinile mele mângâindu-l pe dumnezeu
și pe omul durerilor
întrebătorul
atâtea răspântii și totuși între suflet și trup
voi cine ziceți că sunt eu

tu om ești pentru că tocmai mi te-ai plâns
ca nu ai nicio piatră unde să îți odihnești capul
tu om ești pentru că te-ai lăsat prins și legat
pentru că îți e foame și îți e sete și pentru că ai fugit
în mine
ca de frica irodului

bun venit în egiptul meu

zâmbesc
și nu zâmbesc

mă uit cum sprijini peretele prea obosit
e noapte și e zi
și ești aici
dormi-adormi lângă mine dragule
nicio viață nu are pereții mai de hotel ca aceasta
sau mai de corabie

14.11.06